Ca orice alt cetățean al lumii urbane și contemporane, simt nevoia de a fi conectat și la zi – o nevoie pe care nu am chestionat-o niciodată din punctul de vedere al justificărilor (o fi bine, o fi rău), dar de al cărei potențial m-am folosit și mă folosesc. Cu riscul de a părea superficial, mă bucură fiecare feature nou adăugat lumii virtuale și în general îmbrățișez orice ne face traiul mai simplu și mai coerent, fiecare update, fiecare nouă posibilitate tehnică, fiecare formă de integrare a intereselor noastre într-o formă mai simplă și mai igienică (și în timp real) – în fine, fiecare din lucrurile pe care mizează produsele tehnologice cu care lucrăm în ziua de azi. Îmi place să export evenimentele din Facebook în calendarul personal, îmi place să pot scana cu iPhone-ul codul de bare al cărților pe care pe urmă le așez frumos în rafturi pe Goodreads; cărți pe care le cumpăr electronic cu un singur click în ziua în care se lansează, îmi place să import date de naștere și să setez remindere*, îmi place să citesc realități efemere pe Twitter.
Că există, de fapt, un fals sentiment de atotputernicie și că într-un fel sau altul igiena relațională tinde să fie coerentă în viața virtuală, cu toate că nu am făcut același progres pe care l-a făcut tehnologia ultimilor ani și că în viața reală nu e încă la fel de ușor să-ți schimbi status-ul de relație, să unfriend pe cineva sau să te alături unei cauze – toate acestea sunt lucruri la care mai avem de lucrat. În mare parte ține de calitatea umană a fiecăruia și de intenția (sau capacitatea?) de fi cu picioarele pe pământ în timp ce butonezi la un smartphone, pad sau alt portabil de ultimă generație. Nu o să spun niciodată că e superficial să fii conectat, dar o să mă întreb întotdeauna ce se întâmplă cu noi, cu afinitățile și cauzele noastre după ce turn off. Pentru că viața e unul din puținele lucruri de care sunt sigur că nu le poți turn off. Și continuă, așa cum îmi place mie, serioasă sau neserioasă, conformă sau neîmblânzită.
Câteva răspunsuri și câteva întrebări de bun simț pe tema aceasta are Jonathan Franzen, într-un frumos articol din The New York Times (28-mai), sugestiv intitulat “Liking is for Cowards. Go for What Hurts.”. Despre articol a mai scris Cristina.
* Zilele de naștere ale prietenilor le trec cu drag în iCal, setez emailuri automate care-mi reamintesc să le urez la mulți ani, și le trec end date: never, pentru că prietenii mei nu mor niciodată. Același sentiment de nevinovată atotputernicie pe care, după câteva cicluri tehnologice de transfer ale respectivului calendar de pe device pe device, viața îl va contrazice cu siguranță.
Octavian
